Participare numeroasă

Ediția din acest an a Cupei de Toamnă la taekwon-do a aliniat la start 90 de sportivi, care au concurat la trei probe: tull, tehnici speciale și luptă.

 

Peste 90 de sportivi, fete și băieți, au concurat la ediția din acest an a Cupei de Toamnă la taekwondo. Evenimentul, organizat de CS “Liga de Est” Vaslui, a avut cea mai numeroasă participare la juniori III (12 ani), unde s-au înscris la cele trei probe, tull, tehnici speciale și luptă, 60 de sportivi. La juniori II (12-14 ani) au concurat doar opt sportivi, iar la juniori I (14-18 ani) s-au luptat pentru medalii 13 sportivi.
“Competiția a fost organizată pentru selecția sportivilor din cadrul clubului în vederea participării la Cupa României de taekwondo ITF, ce se va desfășura la Oradea, în perioada 21-22 noiembrie. A fost format un lot de 29 de sportivi, care vor participa la cinci probe de concurs, individual și pe echipe. Este vorba de tull, luptă, tehnici speciale, spargeri forță și luptă traditională”, a spus Mihai Hondru, președintele CS “Liga de Est” Vaslui.
Concursul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Vaslui, organizatorii mulțumindu-le, totodată, părinților pentru implicare și susținerea tinerilor practicanți de taekwondo.

Parteneri
Sponsori

Nextsport

SenQ

Badoterm Vaslui

Liga de Est Vaslui – Club Taekwon-do © 2025. All Rights Reserved.