Clubul „Liga de Est” și-a desemnat lotul cu care va participa la Cupa Internațională de Vară la taekwondo.

Sala de sport a liceului “Emil Racoviță” Vaslui a găzduit turneul de selecție a sportivilor clubului “Liga de Est” în vederea participării la Cupa Internațională de Vară pentru copii, juniori și seniori, care va avea loc la Oradea, în perioada 16-19 iunie.
“Turneul de selecție este o competiție locală care face parte dintr-o serie de concursuri din cadrul clubului pentru desemnarea celor mai buni sportivi pe luna mai. Scopul acestor turnee constă în dezvoltarea spiritului de competiție și autodepășirea continuă a sportivilor în vederea selecției acestora pentru competițiile viitoare pe plan național și internațional”, a spus Mihai Hondru, președintele CS “Liga de Est” Vaslui.
Au fost selecționați 27 de sportivi, dintre care 18 copii, 5 juniori și 4 seniori. Sportivii din lotul format vor participa la cupa de vară, la cinci probe de concurs, individual și pe echipe (tul, luptă, spargeri, sărituri, autoapărare). Delegația clubului la această competiție va fi formată din 45 de persoane (sportivi și suporteri). Vor participa sportivi din 5 țări (Ungaria, Slovacia, Moldova, Ucraina și România).

Parteneri
Date de Contact

contact@taekwondo-vs.ro

strada Stefan cel Mare, Vaslui

Sponsori

Nextsport

Nextsport

Nextsport

Liga de Est Vaslui – Club Taekwon-do © 2024. All Rights Reserved.