Festivalul de arte marțiale de la Vaslui va aduna cluburi din Vaslui și Iași, până acum anunțându-și prezența “Varan” și
“Sulsa”, din Vaslui, “Kwangae” Iași și clubul organizator, CS “Liga de Est”. Acțiunea se va numi “20 de ani de taekwon-do în Vaslui”, știut fiind faptul că pe 24 ianuarie 1991 se puneau bazele primului club de taekwon-do din județ.
“La această competiție sunt invitate cluburile din Vaslui și din Iași deoarece antrenorii și o parte dintre sportivi s-au format la Vaslui. Sportivii vor participa la patru probe de concurs, numai la individual, cum ar fi tul, luptă, sărituri, spargeri forță. În pauza dintre categorii vor fi demonstrații ale sportivilor multipli campioni europeni și mondiali de la cluburile participante și lotul național”, a declarat Mihai Hondru, președintele clubului “Liga de Est” Vaslui. Festivalul de la Vaslui va avea loc duminică, 4 decembrie, de la ora 9, în Sala Sporturilor, intrarea fiind liberă.