Luptă strânsă!

Campionul european la taekwondo, Marcel Miron, recunoaște că a avut emoții înaintea probei de tehnici speciale, mai ales că lupta a fost una echilibrată, ocupanții podiumului fiind despărțiți doar la câte un punct diferență.
Delegația României s-a întors aseară de la Campionatul European de taekwondo, competiție organizată la Trnava (Slovacia). Vasluienii sunt fericiți că au lăsat o impresie bună, bilanțul fiind de trei medalii de aur și trei de bronz. Marcel Miron este sportivul vasluian cu cele mai bune rezultate, reușind să obțină titlul de campion european atât la individual, cât și cu echipa.
El recunoaște că a avut emoții înaintea probei la tehnici speciale, punctând la patru din cele cinci tehnici: “Personal sunt mulțumit de rezultatele obținute. Au fost cele propuse înainte de competiție. Am avut emoții, mai ales că a fost o competiție echilibrată. Cel puțin la tehnici speciale, unde concurența a fost una acerbă. Am obținut în final opt puncte, din zece posibile, iar locul doi, ocupat de un sportiv din Slovacia, a obținut șapte puncte, iar ocupantul locului trei șase puncte. A fost destul de dificil, însă mă bucur că am reușit să câștig proba”.
Și Silvia Vasilache este mulțumită de evoluția sa la ediția din acest an: “A fost destul de greu, mai ales că în concurs au intrat multe echipe bune. Cu puțin efort și multă muncă, am atins obiectivele propruse. În principiu, consider că am avut o prezență bună. A fost destul de obositor, dar s-a meritat efortul”.

Parteneri
Date de Contact

contact@taekwondo-vs.ro

strada Stefan cel Mare, Vaslui

Sponsori

Nextsport

Nextsport

Nextsport

Liga de Est Vaslui – Club Taekwon-do © 2024. All Rights Reserved.