Bucuria unei campioane!

La nici 16 ani, vasluianca Maria Popa a trecut Vasluiul pe harta celei mai importante competiții de taekwondo din lume. La prima sa experiență internațională, sportiva de la CS “Liga de Est” Vaslui avea să dea lovitura vieții sale.

La Mondialele de la Jesolo (Italia), vasluianca Maria Popa, deși nu a împlinit încă 16 ani, a devenit campioană mondială la junioare, o experiență pe care nu o va uita curând. Eleva Liceului “Mihail Kogălniceanu” a urcat pe cea mai înaltă treaptă la individual, în proba de spargeri forță, care avea să-i mai aducă o medalie de aur, cu echipa României. Vasluianca încă nu conștientizează ce performanțe a obținut, însă se bucură de faptul că lumea din jur o admiră, ceea ce o face să se gândească la noi medalii pe viitor.

– Cum a fost la Mondiale?
– A fost o experiență interesantă, pe care aș repeta-o. A fost primul Mondial din viața mea. M-am așteptat la rezultate frumoase, dar nu să devin campioană mondială. A fost foarte bine. Am trăit niște sentimente de nedescris. În momentul de față încă nu realizez ce mi s-a întâmplat. Speram, dar nu m-aș fi gândit o clipă că pot fi acolo sus, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Mulțumesc celor care mi-au fost alături. În primul rând, mulțumesc părinților. Fără susținerea lor nu aș fi ajuns la Mondiale.
– Cum e să fii cea mai bună din lume?
– Este incredibil. Nu am cu ce să compar ceea ce am realizat. Nu pot să descriu în cuvinte performanțele obținute.
– Cum te privesc acum colegii tăi?
– Când am intrat în clasă, toată lumea a început să aplaude. La fiecare oră, colegii le spun profesorilor că în clasă se află o dublă campioană mondială. Toți profesorii s-au bucurat de rezultatele mele. Mă simt mândră pentru acest lucru.
– Ce înseamnă taekwondo pentru tine?
– Am intrat în lumea acestui sport în urmă cu cinci ani. Am ratat până acum un singur campionat național. Am înțeles că prin muncă pot face mult mai multe. Inițial, am ales acest sport pentru a face mișcare, însă acum e mai mult decât un mod de viață. E ca o a doua familie.
– Cum e să-ți cânte imnul național?
– E un sentiment aparte. Te ia cu fiori și lacrimi. Sunt lacrimi de fericire. Mă bucur că am făcut România și Vasluiul să fie mândri de mine.

Fără răspunsuri la "Bucuria unei campioane!"